top of page
Caută


Parcarea din fața Teatrului Municipal Baia Mare va fi rezervată pentru Festivalul Internațional „Atelier”
Municipiul Baia Mare anunță că parcarea situată în fața Teatrului Municipal, pe strada Crișan, va fi rezervată în perioada 12 – 19 iunie 2026 pentru organizarea celei de-a 32-a ediții a Festivalului Internațional de Artele Spectacolului „Atelier”. Potrivit reprezentanților administrației locale, măsura este necesară pentru desfășurarea în bune condiții a activităților cuprinse în programul festivalului, unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate anual în
12 iun.1 min de citit


Alertă în Baia Mare după apariția unui urs în zona lacului Strâmtori-Firiza. A fost emis mesaj RO-ALERT
Autoritățile au fost puse în alertă joi, după ce prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Baia Mare, în zona lacului de acumulare Strâmtori-Firiza, spre locul cunoscut sub denumirea de „Borcut”. Sesizarea a fost făcută prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Potrivit informațiilor transmise autorităților, animalul sălbatic a fost observat în apropierea lacului, unde a băut apă, după care s-a retras înspre pădure. Pentru gestionarea situației, au fos
12 iun.1 min de citit


Maramureș Balloon Fiesta revine în 2026. Ediția a XI-a va avea loc în perioada 1–4 octombrie
Organizatorii Maramureș Balloon Fiesta au anunțat desfășurarea celei de-a XI-a ediții a festivalului în perioada 1-4 octombrie 2026, eveniment care promite să transforme din nou cerul Maramureșului într-un spectacol de culoare și emoție. Considerat unul dintre cele mai îndrăgite evenimente dedicate zborului cu balonul cu aer cald, festivalul reunește anual participanți și spectatori din întreaga țară, atrași de atmosfera specială creată de decolările matinale și de peisajele
12 iun.1 min de citit


Prelevare de organe la Spitalul Judeţean Baia Mare, de la un pacient în vârstă de 64 de ani – Au fost realizate transplanturi renale şi de ficat
Mai multe transplanturi de organe au avut loc, în unităţi medicale din Bucureşti şi Cluj-Napoca, după o prelevare de organe care a avut loc la Spitalul Judeţean Baia Mare, de la un pacient în vârstă de 64 de ani. „O nouă şansă la viaţă prin generozitatea unei familii din Baia Mare! La Spitalul Judeţean de Urgenţă «Dr Constantin Opriş» Baia Mare, generozitatea şi solidaritatea au făcut poşibilă o nouă intervenţie de prelevare de organe, oferind speranţă pacienţilor aflaţi pe l
11 iun.1 min de citit


Minoră de 16 ani, dispărută din Baia Sprie. Poliția și familia o caută
O adolescentă în vârstă de 16 ani, Sabina Alexandra Lazăr, a fost dată dispărută după ce a plecat de la domiciliul său din Baia Sprie în noaptea trecută, în jurul orei 03:00. Potrivit informațiilor transmise de familie, minora ar fi plecat împreună cu un tânăr de 25 de ani, Iosif Ciocotișan. De la momentul plecării, apropiații nu au mai reușit să ia legătura cu cei doi. Familia a anunțat că este îngrijorată pentru siguranța fetei, mai ales în contextul în care, potrivit unor
11 iun.1 min de citit


Medicii legiști din Maramureș contestă noua grilă de salarizare și avertizează cu proteste la nivel național. PROTEST
Colectivul medical al Serviciului Județean de Medicină Legală (SJML) Maramureș și-a exprimat public nemulțumirea față de modificările legislative privind salarizarea personalului din medicina legală, aflate în prezent în dezbatere. Reprezentanții instituției susțin că noile prevederi ignoră specificul și riscurile profesiei și avertizează că, în lipsa unui dialog real cu autoritățile, protestele ar putea fi extinse la nivel național. Într-o declarație de presă prezentată joi,
11 iun.2 min de citit


Accident rutier pe DN 1C, în Bușag. Traficul este blocat în zonă
Un accident rutier s-a produs în urmă cu doar cateva minute, pe DN 1C, în localitatea Bușag, circulația fiind afectată în zona producerii evenimentului. Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune pe unul dintre cele mai circulate drumuri din județ. În urma impactului, ambele vehicule au suferit avarii importante în partea din față. facebook.com/reel/1389697162990295/?s=single_unit La fața locului au intervenit echipaje d
11 iun.1 min de citit


Anchetă la Groșii Țibleșului după decesul unui adolescent de 14 ani. ACTUALIZARE
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus desfășoară cercetări într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, după ce un adolescent de 14 ani a fost găsit decedat în curtea unui imobil din localitatea Groșii Țibleșului. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, oamenii legii au fost sesizați în cursul zilei de 10 iunie cu privire la faptul că în curtea unei locuințe se află trupul unui tânăr care nu mai prezenta
11 iun.1 min de citit


Fraudă de peste 1,3 milioane de lei cu indemnizații de maternitate și creștere a copilului. Trei persoane arestate și patru sub control judiciar în Maramureș
O amplă anchetă desfășurată de polițiștii maramureșeni a scos la iveală un mecanism prin care mai multe persoane ar fi obținut ilegal indemnizații de maternitate și de creștere a copilului, prejudiciul estimat depășind 1,3 milioane de lei. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii „Jupiter”, derulată la nivel național pentru combaterea criminalității organizate și a infracțiunilor economice. În acest context, polițiștii au efectuat 17 percheziții domiciliare în comuna Poienil
11 iun.1 min de citit


Reparații cu mixtură asfaltică la cald pe DN 18, între Moisei și Borșa
Șoferii care tranzitează Drumul Național 18 sunt atenționați să circule cu prudență în zona cuprinsă între localitățile Moisei și Borșa, unde se desfășoară lucrări de reparații ale carosabilului. Echipele de intervenție execută lucrări de întreținere prin aplicarea de mixtură asfaltică la cald, intervențiile având ca scop îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea siguranței rutiere pe acest sector de drum. Pe durata lucrărilor, circulația se desfășoară în condiții de t
11 iun.1 min de citit

bottom of page


