top of page
Caută


A lovit o mașină în Baia Mare, apoi a încercat să ascundă urmele. Acum este anchetat de polițiști
Azi-noapte, în jurul orei 00.00, polițiștii din Baia Mare au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de repararea autovehiculelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale. În fapt, din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în data de 4 iunie a.c., un tânăr de
5 iun.1 min de citit


Muzică, voie bună și tradiții maramureșene la Cetatea Fisculașului
Locuitorii din Maramureș sunt invitați sâmbătă, 5 iulie, începând cu ora 17:00, la cea de-a III-a ediție a evenimentului „Cetatea Fisculașului”, organizat în localitatea Șișești. Manifestarea promite o seară plină de muzică populară, momente artistice și atmosferă autentică maramureșeană. Pe scenă vor urca îndrăgiți interpreți și invitați speciali: Deți Iuga, Mariana Deac, Dorin Filip, Gavrilă – Vorbe Bune și grupul Lăpușencele. Evenimentul va fi prezentat de Vasile Crișan, i
5 iun.1 min de citit


Dans, zâmbete și voie bună la Centrul Rivulus Pueris din Baia Mare
Elevii băimăreni de la Școlile Gimnaziale „Avram Iancu” și „Nichita Stănescu” au petrecut, în cursul acestei săptămâni, momente deosebite la Centrul Rivulus Pueris, din subordinea Direcției de Asistență Socială. Cu zâmbete pe chip și mult entuziasm, cei mici au învățat pași noi de dans. Atmosfera a fost veselă, plină de energie și bucurie. Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea voluntarei noastre, profesor coregraf Maria Seraz, de la Palatul Copiilor Baia Mare. Cu răbdare
5 iun.1 min de citit


Ceterașul Eftimie Butean „Istenie” din Groșii Țibleșului, poveste de viață între muzică și păstorit
Într-o zi de început de iunie, în localitatea Groșii Țibleșului, a fost surprinsă povestea unui om care îmbină tradiția muzicală cu viața pastorală autentică din Maramureș. Este vorba despre ceterașul Eftimie Butean, cunoscut sub numele de „Istenie”, un om al satului cu o viață dedicată atât cântecului, cât și oieritului. Încă de la vârsta de 9 ani, acesta a descoperit pasiunea pentru vioară, după ce a primit primul instrument de la bunicul său. Fără a urma o pregătire formal
5 iun.1 min de citit


Maramureșul sub amenințarea furtunilor – Două avertizări COD GALBEN emise de ANM
ANM a emis mai multe atenționări meteo, astfel: COD GALBEN. Interval de valabilitate: 5 iunie, ora 12.00 – 5 iunie, ora 23.00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ. În zona Munților Apuseni, în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, precum și în sud-estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii
5 iun.1 min de citit


Restricții de circulație și parcare în Baia Mare pentru organizarea unei emisiuni radio
Municipiul Baia Mare aduce la cunoștința cetățenilor că, în perioada 18 iunie, ora 17:00 – 19 iunie, ora 14:00, vor fi instituite restricții temporare de circulație și parcare pe bulevardul Unirii, în zona platoului Cozac (vizavi de McDonald’s). De asemenea, restricții vor fi aplicate și în parcarea din Piața Libertății, în spațiul destinat parcării microbuzelor cu capacitatea de 8+1 locuri. Măsura este necesară pentru amplasarea și staționarea temporară a două autorulote și
5 iun.1 min de citit


Alcool, violență și scandal în stradă la Budești, patru tineri reținuți
Ca urmare a cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, patru tineri cu vârste cuprinse între 21 și 27 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice au fost reținuți ieri, 04 iunie, de polițiști, pentru 24 de ore. În fapt,la data de 01 iunie a.c., în jurul orei 03.
5 iun.2 min de citit


Înscrieri deschise la cursurile de Taekwondo ITF organizate de ACS Dragonul Baia Mare
ACS Dragonul Baia Mare continuă antrenamentele de Taekwon-do ITF și pe perioada vacanței de vară, oferind copiilor oportunitatea de a rămâne activi și de a-și dezvolta abilitățile fizice și personale într-un mediu organizat și prietenos. Potrivit organizatorilor, practicarea Taekwon-do ITF contribuie la dezvoltarea disciplinei, concentrării, coordonării, mobilității, încrederii în sine, precum și a spiritului de echipă și a respectului față de cei din jur. Pe lângă activitate
5 iun.1 min de citit


Senioarele din Baia Mare păstrează vie tradiția – Pregătesc ștergare pentru Dansul Socăcițelor
Membrele grupului de creație de la Centrul de zi CASPEV, din subordinea Direcției de Asistență Socială, lucrează cu drag și îndemânare la realizarea ștergarelor tradiționale pentru Dansul Socăcițelor. Acest dans specific este interpretat de senioarele băimărene care participă la activități în cadrul centrelor noastre pentru vârstnici. Atelierul de creație este o activitate în cadrul căreia pasiunea pentru cusut, croșetat și meșteșugurile tradiționale se împletește cu dorința
5 iun.1 min de citit


AGENȚIA ULMENI – Disfuncționalități în furnizarea apei potabile în localitățile Someș Uileac și Vicea (parțial)
Societatea Vital S.A. – Agenția Ulmeni anunță că, începând de astăzi 04 iunie a.c., va fi presiune redusă / lipsă apa potabilă la robinete în localitățile Someș Uileac și Vicea (parțial). Măsura, independentă de voința noastră, este generată de probleme tehnice. Disfuncționalitățile în furnizarea apei potabile, către utilizatorii din zona amintită mai sus, se vor menține până în data de 10 iunie 2026, inclusiv. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa
4 iun.1 min de citit

bottom of page


