top of page

Preasfințitul Timotei Sătmăreanul a oficiat slujba de înmormântare a lui Mihail Cucu

  • 25 iul.
  • 1 min de citit

Vineri, 24 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi, slujba de înmormântare pentru credinciosul Mihail Cucu, trecut la cele veșnice la vârsta de numai 35 de ani.


Mihail Cucu a fost cel de-al patrulea copil al familiei preotului Gheorghe și al Cameliei Cucu, din Parohia Ortodoxă Libotin, Protopopiatul Lăpuș, județul Maramureș.


A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, iar ulterior a absolvit Domeniul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din Baia Mare.


Timp de nouă ani a fost căsătorit cu Adelina-Adriana Cucu, iar familia lor a fost binecuvântată cu trei copii: Mihail-Ștefan, Gabriel-Ioan și Ana-Elena.


De-a lungul unui deceniu, Mihail Cucu a slujit ca și cântăreț bisericesc în satul natal, Rohia, fiind cunoscut drept un om credincios, harnic, devotat Bisericii și apropiat de comunitatea din care a făcut parte.


La slujba de înmormântare au participat numeroși preoți, membri ai familiei, apropiați și credincioși veniți să-i aducă un ultim omagiu și să se roage pentru odihna sufletului său.


Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!



 
 
 

Comentarii


Secțiunea de publicitate

Toate drepturile rezervate PlaiMedia.net  - 2026
bottom of page